Saxofoane

Saxofonul, „juniorul” familiei instrumentelor de suflat

​Când ne gândim la familia instrumentelor de suflat ne închipuim instrumente ce au origini antice și reprezintă cele mai vechi instrumente muzicale cu care omenirea a produs sunete. Fie că e vorba despre trompete, care se trag din cornum, carnix, shofar și alte instrumente militare, ceremoniale și religioase ce datează încă din Egiptul antic; fie că vorbim de oboi, fagot, sau clarinet ce se trag din cimpoaiele medievale ce răsunau pe câmpurile de luptă ale cruciadelor; sau despre flaut ce are strămoși chiar și în neolitic; instumentele de suflat au acompaniat viața oamenilor încă din cele mai vechi timpuri. Curios este însă că de departe cel mai popular instrument de suflat al prezentului, saxofonul, nu se regăsește deloc în această istorie milenară a rudelor sale fiind un instrument cu o istorie nu mai lungă de 200 de ani.

​Saxofonul este creația de geniu a clarinetistului și fabricantului de instrumente muzicale belgian Adolphe Sax. Născut în 1814, încă de la vârsta de 6 ani, Sax își petrecea timpul în atelierul tatălui încercând să aducă diverse îmbunătățiri clarinetelor sale, la 15 ani deja confecționa flaute și clarinete, instrumente foarte apreciate de muzicienii din Bruxelles. Prima sa mare invenție are loc la vârsta de 24 de ani când, pentru a răspunde cerințelor compozitorilor romantici de orchestre cât mai mari cu sunet cât mai puternic, tânărul Adolphe concepe un clarinet bas, diferit de modelele existente în acea vreme, cu o pâlnie de metal la capăt pentru amplificare și cu un gât de metal curbat în forma literei „S”, ambele elemente ce se vor regăsi ulterior în forma saxofonului. Instrumentul său a fost foarte apreciat de numeroși instrumentiști și compozitori din acea vreme cum ar fi Gioacchino Rossini, sau Hector Berlioz. În urma succesului comercial al invenției sale, Adolphe se mută la Paris, unde începe să lucreze la noi instrumente printre care clarinetul contrabas, care din păcate nu se bucură de acealși succes ca și invențiile sale precedente. 

​Urmărind noile curente muzicale ce se dezvoltau în Franța în perioada romantică, Sax își dă seama că, pentru a interpreta aceste noi stiluri muzicale, orchestrele, încă prăfuite de clasicism, ar avea nevoie de un instrument nou care să reprezinte o punte între instrumentele de suflat din lemn și cele din alamă, un instrument care să fie capabil de forța intensitatea unei trompete, dar în același timp de dulceața și dinamismul clarinetului; un instrument care să acopere și zona medie a ambitusului unei orchestre, având un sunet mai înalt decât fagotul, dar mai grav decât un flaut. Astfel în 1846, Sax patentează noua sa invenția „Saxofonul”, urmând să dezvolte o întreagă familie de instrumente în jurul acestuia, ce conține Saxofon bas, Saxofon bariton, Saxofon tenor, Saxofon alto și Saxofon sopran. 

​Instrumentul a fost primit cu foarte mult entuziasm inițial de instrumentiști și de câțiva compozitori printre care Hector Berlioz, însă ne existând lucrări scrise încă, care să conțină un astfel de instrument, vânzările nu au egalat entuziasmul. Astfel Sax, pus într-o situație financiară dificilă, se vede nevoit să se reorienteze către fanfarele militare, aceastea fiind mult mai interesate de noul instrument decât orchestrele simfonice. Mulți dintre instrumentiștii din fanfare proveneau din medii sociale și economice din pătura de jos a societății europene, iar aceștia văzând versatilitatea saxofonului au început să îl adapteze muzicii lor, astfel saxofonul a început să fie folosit în muzica populară, muzica de cabaret, muzica de cafe-concert și mai târziu, în a doua jumătate a secolului XIX în muzicile populare est-europene și în muzica dixieland a oamenilor de culoare din Statele Unite, muzică ce avea să evolueze mai târziu în Ragtime și Jazz. Astfel saxofonul ajunsese asociat mai degrabă cu muzica clasei muncitoare decât cu muzica elegantă și intelectuală a orchestrelor simfonice. 

Așadar pe parcursul secolului XIX, foarte puțini compozitori au folosit în lucrările lor, incluzând doar fragmente scurte, solistice, fără a lăsa saxofonul să cânte alături de celelalte instrumente din orchestră. Abia în secolul XX saxofonul și-a găsit în sfârșit locul în orchestrele simfonice, venind din două direcții, odată influența jazz adusă de compozitori americani precum George Gershwin, sau prin influența realismului socialist a compozitrilor ruși precum Serghei Prokofiev, Igor Stravinski, sau Dimitri Shostakovich ce își doreau, sau mai degrabă le era impusă, introducerea muzicii clasei muncitoare în muzica simfonică modernă. 

Însă în ciuda refuzului de integrare din partea orchestrelor, saxofonul a reușit chiar și în scurta lui existență să se introducă atât de adânc în muzica oamenilor de rând încât astăzi este unul dintre, dacă nu chiar cel mai utilizat și cunoscut instrument de suflat, fiind un element central al muzicii jazz, prin interpreți precum John Coltrane, Charlie Parker, Stan Getz, Branford Marsalis și mulți alții; un element central al muzicii pop fiind utilizat de artiști și trupe precum Pink Floyd, Dire Straits, George Michael, Julio Iglesias și mulți alții și nu în ultimul rând este un element central al muzicii populare est-europene fiind utilizat în numeroase formații de muzică populară din România, Moldova, Ungaria, Polonia, Serbia, Bulgaria, etc. Și fiind folosit de compozitori ce s-au inspirat din muzica populară est-europeană precum Goran Bregovic. 

Astfel saxofonul a reușit să își găsească drumul spre vârful popularității instrumentelor muzicale, depășind atât celelalte instrumente de suflat cât și pe creatorul său care astăzi rămâne încă pentru foarte multă lume necunoscut, însă deși reprezintă o poveste de succes, istoria saxofonului este departe de a fi încheiată, iar instrumentul așteaptă noi instrumentiști care să îl urce pe culmi și mai mari decât a ajuns vreodată în trecut.

Dacă doriți să descoperiți mai multe despre saxofon, sau poate chiar să achiziționați un astfel de instrument sau oricare din accesoriile sale, vă așteptăm la magazinul de instrumente Einschenk din Brașov.