Muzicuta

By Stefan Category 1

Istorii ale furnizorilor noștri,

partea a 4-a Seydel

(+ o scurtă istorie a muzicuței)

În ziua de astăzi când ne gândim la muzicuțe ne gândim la instrumente din metal, de mici dimensiuni, des întâlnite în muzica jazz, country, sau folk, dar și în muzica populară de origine germană. Deși muzicuța este un instrument considerat destul de “old school” de către publicul de astăzi, nu este un instrument atât de vechi, primele prototipuri de muzicuță apărând abia în anii 1820 în Europa.

Muzicuța este un instrument ce face parte din familia instrumentelor cu ancie liberă, asemenea acordeonului. Instrumentele cu ancie liberă sunt instrumente în care ancia, prinsă într-un tip de cadru vibrează liber la trecerea aerului fără să fie prinsă într-un muștiuc. Deși astăzi asociate inevitabil cu europa, originea acestor instrumente este una asiatică având ca strămoși un instrument tradițional chinez numit Sheng, dar și un instrument tradițional din Laos numit Khaen. Aceste instrumente sunt confecționate din tuburi de bambus cu o mică ancie de cupru în fiecare, iar interpretul închide tuburile cu degetele pentru a lăsa liber câte un singur tub, pe rând, astfel creând o melodie. Acest nou concept de instrument a fost adus în Europa în jurul anului 1790 de către călugărul iezuit Jean Jeseph Marie Amiot, ce a servit ca misionar al Bisericii Catolice la curtea imperială chineză. În anii ce au urmat mulți lutieri europeni au început să experimenteze construcția de instrumente cu acest nou concept de ancii, astfel titlul de inventator al muzicuței este unul destul de controversat. Pentru mult timp muzicianul german Christian Friedrich Ludwig Buschmann a fost considerat inventatorul instrumentului fabricând primul său model de muzicuță în 1824, dar instrumente asemănătoare se fabricau deja în Viena încă din 1821. Tot în 1824, austriacul Joseph Richter inventează o muzicuță cu câte 2 ancii pentru fiecare gaură, astfel permițând emiterea a două sunete diferite, unul pentru suflatul aerului și altul pentru trasul aerului. Această inovație a transformat muzicuța într-un instrument solistic, primele muzicuțe fiind inventate pentru a servi drept instrumente de acompaniament Joseph Richter inventează și primul sistem de acordaj al muzicuțelor, numit și sistemul Richter care se folosește până astăzi la anumite modele de muzicuță.

În 1827, fabricantul de viori Johan Georg Meisel a început să producă primele muzicuțe în atelierele din orașul german Klingenthal, instrumentele crescând rapid în popularitate, astfel încât în 1855 existau deja 3 mari fabrici de muzicuțe în Klingenthal printre care și fabrica lui Christian August Seydel, ce se numea și se numește încă până astăzi “C. A. Seydel Söhne”.

Familia Seydel trăia în Klingenthal încă din secolul al XVII-lea fiind de meserie mineri din tată în fiu. În anul 1830, când exploatările miniere din regiunea Vogtland s-au închis, frații Seydel: Christian August și Johann Christian au decis să înceapă să

construiască instrumente muzicale, aceea fiind ocupația economică cea mai de succes din zonă. Prima fabrică de muzicuțe a aparținut lui Johan Christian și se numea I.C. Seydel, deschisă în anul 1838, dar în 1847, Christian August și-a deschis propria sa fabrică, C.A.Seydel, venind cu modelele Clasic, Silver și Noble. Ambele fabrici au continuat să inoveze și să producă muziuțe la scară mare. În 1889, Gerog Ernst Seydel, fiul lui Johann Christian patentează un nou model de muzicuță, cu ancii mobile, ce avea să devină muzicuța cromatică cu schimbător; iar în 1890 cu ajutorul unor importatori din America și Australia, muzicuțele Seydel ajungeau cu adevărat globale, fiind vândute pe toate continentele lumii.

O altă explozie de popularitate a muzicuțelor Sedel a venit odată cu începutul Primului Război mondial, numeroși soldați cumpărând muzicuțe, deoarece acestea erau singurele instrumente pe care soldații le puteau avea cu ei în tranșee. Dar popularitatea s-a menținut și după război, fabrica atingând un apogeu în anii 1920 în perioada în care aveau peste 800 de angajați. Însă odată cu începutul marii crize din anii 1930, fabrica a trecut prin momente grele din punct de vedere economic. Din fericire președintele companiei din acea vreme Hans Hugo Bischoffberger a reușit să scoată fabrica din faliment venind cu modele mai ieftine precum Seydel Boomerang, foarte populare pentru piețele din afara Germaniei.

În 1940, Hans Hugo Bischoffberger a fost chemat pe front în armata germană lăsând fabrica la conducerea soției și soacrei sale. Fabricarea de muzicuțe a încetinit în această perioadă deoarece oțelul și alama, materiale necesare fabricării instrumentelor erau rezervate pentru fabricile de armament, considerate esențiale efortului de război. Însă Seydel a reușit să treacă și peste această provocare, în 1947 fiind pregătiți să se relanseze cu numeroase noi modele de muzicuțe, ca o aniversare a 100 de ani de la fondarea fabricii. Însă din păcate, autoritățile comuniste din RDG au început în același an naționalizarea industreie, iar firma C.A. Seydel a fost închisă și fabrica acestora integrată în întreprinderea VEB Klingenthaler Harmonikawerke. Numărul de modele a fost redus, dar cantitatea a crescut, fabrica ajungând cu ajutorul aparatelor industriale sovietice să producă atâtea muzicuțe încât producția era măsurată în kilograme și nu în numărul de bucăți.

După reunificarea Germaniei, în 1991, fabrica a revenit în proprietatea familiei Seydel, însă aceștia nu au putut compensa pierderea pieței fostului bloc estic și inițial abia au putut face față competiției oferite de piața vestică. Astfel compania a intrat în insolvență în 2004 și părea că acesta va fi sfârșitul muzicuțelor din Klingenthal. Însă președintele companiei Seydel de la acea vreme Lars Seifert a reușit să scoată compania din problemele economice, aducând noi investitori și concentrându-se mai degrabă pe un segment de lux al pieței de muzicuțe, atelierele Seydel producând muzicuțe la comandă pentru artiști consacrați, dar și muzicuțe de calitate foarte bună pentru profesioniști, astfel putând să compenseze financiar lipsa unei mari capacități de producție.

Lars Seifert este și astăzi președintele Seydel, iar în ciuda vârstei înaintate de 177 de ani, compania continuă să crească și să se dezvolte, făcând față la inovațiile companiilor tinere prin modele precum Club, Blues, sau Rock, dar păstrând moștenirea istorică prin modele precum Clasic, sau Saxony.

Dacă vreți să descoperiți minunata lume a muzicuțelor Seydel, vă așteptăm să le găsiți în magazinul de instrumente Einschenk din Brașov.

Muzicuta

Muzicuta

Share